„COADA” ÎN PRESĂ

ÎNCHEIERE

Din cauza timpului care mi se scurge printre degete, mă opresc aici cu strângera articolelor din presa, urmând ca toate ştirile legate de „COADA” să apară numai în PAGINA PRINCIPALĂ.

Adevărul 15 iunie 2009

Autor: Ioana Bogdan

http://www.adevarul.ro/articole/dragos-voicu-in-comunism-ne-indoiam-de-noi-insine.html

Dragoş Voicu:„În comunism ne îndoiam de noi înşine“

„Coada“ a obţinut Premiul pentru Proză la Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească, 2008. Dragoş Voicu, autorul cărţii, a aflat de premiu când se ducea să vadă un spectacol de operă. Nu-şi aminteşte nimic din el, ci doar că avea „un zâmbet imens care nu se mai închidea“.

Adevărul: Cum ţi-a venit ideea unui subiect ca acesta – viaţa la o coadă la tacâmuri de pui, care înconjoară oraşul de mai multe ori?

Dragoş Voicu: Nu am o explicaţie raţională. E dincolo de mine. Nu am avut o intenţie anume. După ce m-am hotărât să scriu o carte, mi-am trimis mintea să-mi caute ideea.

După vreo trei săptămâni a venit cu ea. Un copil care merge la o coadă la tacâmuri, o coadă fără sfârşit la care se întâmplă viaţă pur şi simplu, cu nuntă, cu înmormântare, cu zile onomastice, cu discuţiile dintre oameni, totul împletit cu amintiri din acele vremuri.

Personajele tale trăiesc în captivitatea unui sistem sugerat de o coadă care sugrumă viaţa. Totuşi îşi păstrează candoarea. Cum de reuşesc?

În afară de Ionuţ, nu am gândit personajele din “Coada”. Ele au bătut la uşă şi au cerut să facă parte din carte. Şi au venit, cu toate calităţile şi defectele lor. Eu nu le-am adăugat şi nu le-am luat nimic.

De ce tacâmuri de pui şi nu bomboane cubaneze, de exemplu?

Aşa cum am spus mai sus, ideea cărţii nu a venit din raţionalul meu. A fost o întâmplare că a venit cu o coadă la tacâmuri.

Putea foarte bine să fie vorba şi de bomboane cubaneze, deşi tacâmurile de pui sunt mai puternice în semnificaţie, au un ceva trist al lor, un rest de pui mâncat la lumânare, o creastă albă plutind într-o zeamă tulbure, un tată sugând căpăţâna puiului crăpată uşor pe un fund de lemn, zgomotul suptului măduvei dintr-un oscior prăpădit, nişte gheare zdrenţuite ieşind din oala cu ciorbă.

Puiul lipsit de tot ce e mai bun, o hrană pentru săraci, ca o pedeapsă că s-au născut la marginea lumii.
O ploaie de toamnă se abate, din senin, asupra cozii. „Ca la un semn, mii de pungi negre s-au ridicat deasupra capetelor“.
 O imagine apocaliptică. Ce a distrus comunismul în noi?

Grea întrebare pentru mine! Nu pot să generalizez, cred că se poate discuta de la caz la caz. Ştiu doar că, după Revoluţie, eu mă simţeam inferior când întâlneam oameni crescuţi în capitalism.

Ei vorbeau tare, aveau spatele drept şi erau foate siguri pe ei. Noi şopteam, stăteam cocoşaţi şi ne îndoiam şi de noi înşine, şi de ceilalţi.  

E debutul tău în proză. Vei continua să scrii?

Îmi doresc să scriu în continuare. Am şi câteva idei pentru viitoare cărţi, dar încă o aştept pe aceea care să mă seducă iremediabil. Simt că e pe-aproape.

Ce cărţi te-au fascinat de-a lungul timpului? Cine e pentru tine Scriitorul cu majusculă?

Sunt mai multe. “Un veac de singurătate” (Gabriel Garcia Marquez) şi „Raport către El Greco” (Nikos Kazantzakis) sunt numai două de care îmi amintesc în acest moment.

Marquez este pentru mine, acum, Scriitorul. Simt scriitura lui, îmi umblă prin sânge. Spun acum, pentru că mai am mulţi scriitori mari de descoperit şi nu se ştie ce nouă dragoste mă va încerca în viitor.

Noi, românii, avem un Scriitor cu majusculă?

Cred că avem mulţi scriitori buni, dar nu pot spune care dintre ei este Scriitorul. Eu l-am descoperit în ultimul timp pe Radu Aldulescu, scriitor care îmi place foarte mult. Scriitura lui Cărtărescu îmi place de asemenea. Acelaşi lucru pot spune şi despre Dan Lungu.

Şi în literatura noastră am foarte multe de descoperit, aşa că probabil sunt mulţi scriitori foarte buni pe care nu-i menţionez aici nu pentru că nu mi-ar plăcea, dar pentru că nu am ajuns încă la ei.

Ce aştepţi de la cititorii tăi?

Să citească romanul aşa cum ar citi o femeie împlinită nişte scrisori vechi de la un fost iubit.

Cine este Dragoş Voicu

Dragoş Voicu s-a născut la 9 iunie 1975, în Bucureşti. Este absolvent al Academiei Tehnice Militare, Bucureşti, şi al masteratului Managementul proiectelor, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

În prezent, lucrează în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în domeniul managementului proiectelor. În 2008, a obţinut locul I la concursul de poveşti cu tema „De ce iubim Bucureştiul?“

____________________________

NOUA LITERATURĂ nr. 24

Interviu şi cronică de carte

de Ana Chiriţoiu

http://metropotam.ro/Interviuri/2009/05/art7625005378-Interviu-Dragos-Voicu/

http://noualiteratura.ro/

_____________________

SUPLIMENTUL DE  CULTURĂ (Editura POLIROM + Ziarul de Iaşi) nr.229/23-29.05.209

http://www.supliment.polirom.ro/article.aspx?article=4957

 Codarii

Cronică de carte de Bogdan Romaniuc
O coada imensa, inconjurind intreg orasul, o coada care seamana cu un snur urias, negru si gros, „invirtit de atitea ori in jurul orasului si strabatind toate stradutele dintre blocuri“, incit „daca Dumnezeu l-ar fi tras de capete, ne-ar fi sugrumat cu oras cu tot“. Cu aceasta imagine incepe primul roman al lui Dragos Voicu, cistigator in 2008 al Premiului pentru debut oferit de Editura Cartea Româneasca. Coada este o carte care intregeste sirul romanelor ce au ca tema principala comunismul si viata in comunism, viata la coada. Codarii sint oameni obisnuiti, de cele mai multe ori tristi, dar care au multe de spus: Nea Marin, magazinerul de la Combinatul Chimic; Nea Costel, fost sculer-matriter la Intreprinderea de Masini Grele, in prezent pensionar; domnul Georgescu, profesor de matematica si scriitor; Tanti Nuti, filatoare la Fabrica de Textile; Tanti Florica, de la fabrica de zahar etc. Cel mai tinar dintre codari este Ionut, protagonistul romanului, un adolescent care si-a trait copilaria in comunism si care isi gaseste un loc printre codari la rindul interminabil format in urma unui simplu zvon („Arunca repede punga, banii si scaunelu’ c-a bagat tacimuri la Redresarea!“), risipit dupa citeva ore de o veste trasnet: „Nu bagasera tacimuri!“.
 Zvonul tacimurilor de la Redresarea i-a innebunit pe toti. Drumul spre coada, poate cel mai bun episod al romanului lui Dragos Voicu, este descris admirabil: „Mergeam si eu cit puteam de repede tinind strins punga, banii si scaunelul pliant. Toti aveau cite o punga neagra in mina. Ma gindeam ca daca ar fi venit un vint puternic si le-ar fi smuls din mina ridicindu-le la cer, s-ar fi intunecat pamintul… Am mers vreun kilometru asa, cu sufletul la gura, uitindu-ma cu coada ochiului la umbrele care se apropiau de mine si iutind pasul imediat ce vedeam ca vreuna intentioneaza sa ma depaseasca, pina cind am intrat in bulevard, unde n-am mai reusit sa fac nici un pas. Aici se blocase totul“. O imagine cinematografica prin excelenta, ca in romanele lui Marquez. Privind cu atentie, cititorul poate vedea camera urmarind personajul. Autorul surprinde fiecare cadru cu precizia unui fotograf.
 
Cozile sint peste tot
 
 
  
 
 
SUPLIMENTUL DE  CULTURĂ (Editura POLIROM + Ziarul de Iaşi) nr.229/23-29.05.209

http://www.supliment.polirom.ro/article.aspx?article=4958

 TREI RASPUNSURI DE LA DRAGOS VOICU

Inca o poveste despre comunism, ar putea spune cititorul obisnuit deja, de exemplu, cu cartile lui Cimpoesu. Ce aduce nou romanul Coada?

Pai, ati mai intilnit in vreo carte o coada la tacimuri de pui care dureaza 12 luni? Ati mai citit undeva, tavalindu-va de ris, cum vorbesc la coada un magaziner, un pensionar (fost sculer-matriter), o filatoare, o spalatoare de sfecla, un profesor si militianul cozii despre matematica, despre fericire, despre curent si despre tintari? Ati mai auzit vreodata ca de Craciun brazii pot fi impodobiti cu cirnati in loc de beteala? Vreo carte despre comunism pomeneste cumva despre vreo nunta a tovarasilor de coada, facuta acolo, linga maruntaiele cozii, intr-un cort militar, de teama sa nu se piarda locurile? V-a „minunat“ vreun scriitor cu descrierea sarbatoririi unei zile de nastere, la coada, cu lautari si cu un gratar gigantic pe care toata lumea pune ce poate aduce de acasa (citeva labe de rate, niste gheare, o piele si un git de pui, niste felii de salam, o jumatate de peste sarat, o vinata, ceapa, cartofi si niste mere)? Ati gasit in vreo carte o scena in care un tovaras de coada moare acolo, lasind cu limba de moarte sa nu fie luat pina nu vine un nepot sa-i duca rindul mai departe?

Si unde ati mai gasit toate acestea impletite cu amintiri despre bananele puse la copt pe sifonier si despre guma de mestecat straina, despre frigul din case, cheia de la git, bubuitoarele cu carbid, cracanele cu invizibile si tevile cu gornete, fripturile facute la colturile blocurilor, buteliile si casele primite de la stat, intuneric si luminari, sifoane, sprit si Pepsi, oracole si mameleala, sticle, borcane si maculatura, poeziile cu Tovarasul si Tovarasa, vizitele de lucru, militienii, Colectivul, defilarea de 23 august, avortul, cravata rosie cu tricolor, indatoririle, angajamentul si legamintul pionierului, cintecele pionieresti, comandantii de detasament, banca de onoare si practica agricola? Iar daca-mi spuneti ca fragmentul urmator, reprezentind sfaturile pensionarului Costel de la coada pentru Ionut – pionierul, cel mai tinar participant din grup –, are vreun punct de tangenta cu literatura despre comunism de pina acum, apai chiar ca nu aducem lucruri prea noi prin scriitura:

„Ma Ionut, sa nu-ti para rau ca stai la coada.
Pai imi pare nea Costele, cum sa nu-mi para? Nu am si eu lectii de facut? Nu m-as duce si eu sa ma joc? Si-apoi nici nu stiu daca apucam sa luam ceva.
Nu trebuie sa te gindesti asa. Si coada e o scoala a vietii. Aici cunosti multi oameni si afli multe lucruri. Eu am trait mai mult la coada dacit acasa. Ca acasa cu cine sa vorbesc? Tu n-ai vazut? Mai afli cum sa incalzeste lumea, cum face rost da lumina cind e curentu’ taiat, cum izgoneste tintarii. N-ai vazut ca inveti si matematica? Si io cred ca domnisoara Calomfirescu, adica doamna Georgescu acuma, te-a invatat si ceva romana. Ca sa nu mai vorbesc ca ai citit si poeziile lu’ domnu’ Georgescu. Pai io cred ca nici la scoala n-ai invatat cite invatasi aici la coada asta.
Pai la scoala va duce la practica agricola, la «Cintarea Romaniei», la cules frunze da dud pentru viermi, va invata cintece pionieresti. Cind sa mai inveti si carte? Da’ la coada mai ai timp sa respiri si le-nveti pa toate pa-ndelete, ca vezi doar ce greu merge rindu’. Aici toata lumea isi povesteste viata. Asculti un om – citesti o carte, ca fiecare are povestea lui. Pa da alta parte, coada e ca o armata. Daca n-o faci, nu esti barbat. Si sa vezi tu ce rau o sa-ti para cind sa termina. Io o sa merg dupa alta, iti spui d-acuma.
Ma Ionute, ma! Toti prietenii mei i-am cunoscut la coada, ma! Ca la serviciu, ca si la scoala, lumea e invidioasa si circoteste si nu prea poti sa te-mprietenesti. Pa cind la coada, in afara da cei din fata ta care-ti sint dusmani, ca poti sa nu mai prinzi din cauza lor, cei da pa linga tine si din spate iti sint prieteni. Tu crezi ca cozile-astea sint facute asa degeaba? Pai ia gindeste-te, daca n-ar fi ele, cum ne-am mai intilni noi intre noi? Vorbesc asa, da oamenii simpli. Ca ziua lumea e la munca, seara are treburi prin jurul casei iar duminica fiecare e obosit si vrea sa-si traga sufletu’ in casa lui. Io cred ca d-aia a facut statu’ coada. Sa ne-ntilnim unii cu altii, sa mai stam da vorba, sa ne mai spunem pasul. E adevarat ca e cam inghesuiala, da’ macar nu costa bani sa stai la coada. Si daca mai si apuci ceva, pleci si fericit acasa. Ai vazut ca am vorbit si da fericire la coada? Pai la scoala vorbiti voi despre asa ceva cu vreun profesor? Io nu cred. Si acu’ daca stau bine si ma gindesc, nu-i dau dreptate lu’ Marin. Adica da, mincarea si sanatatea sint importante, da’ pentru mine fericirea inseamna mai mult sa stau la coada si sa vorbesc cu oamenii da linga mine. Parca intru in viata lor cind le aud povestirile.
Uite, intr-o zi a venit la mine nepota-miu d-aici din oras si mi-a adus da toate. O luna da zile n-ar fi trebuit sa ma duc la nici o coada. Da’ stii ce-am facut dupa o saptamina? M-am dus pa la cozi. Culmea e ca am apucat cite ceva la fiecare din ele. Numai la vreo doua nu am avut bani, da’ am cumparat pentru niste vecini care n-aveau timp sa stea la coada.
Da nea Costele, dar mata esti la pensie, nu trebuie sa-ti faci temele, nu vrei sa te mai joci….
Cum sa nu vreau? Nu vezi ca joc table mereu cu Marin? Si am si eu temele mele da facut, ca doar m-ai vazut duminica, la etapa, cind scriu in registru’ meu rezultatele meciurilor! O sa te rog pa tine sa scrii in continuare in el, ca e pacat sa ramina asa.
Asa ca, cum iti spuneam, fiecare virsta are treburile ei, sa stii!“.

„Comunismul este la moda mai ales pentru cei care nu l-au trait“, spune Doina Rusti, si ea autoarea unui roman despre comunism. Cum vezi evolutia acestei teme in urmatorii ani?

Domnule, despre comunism numai de bine! Cred ca e mai greu sa scrii literatura despre el daca nu prea ai trecut pe acolo. Despre evolutia temei, e tare greu de facut o predictie. Cred ca generatiile viitoare, in cazul in care vor avea oaresce aplecare catre trecut, vor cauta izvoare de documentare literare sau de alta natura si mai greu vor incerca sa se transpuna in epoca si sa creeze ele insele izvoare netraite, doar documentate. Asa ca noi, cei care am fost pe-acolo, ar trebui sa stoarcem tot ce se poate. Soarta temei mai depinde si de Occident. Atit timp cit capitalistul uraste comunismul, dar nu se mai satura de filme si carti cu acest subiect, viitorul va fi luminos. Dar nu stiu pe unde va scoate comunismul camasa cind capitalistul nu va mai vrea doar filmele si cartile, ci il va vrea pe el insusi, comunismul gol-golut, care sa il scoata din criza.

Redresarea seamana foarte mult cu Alimentara lui Petre Barbu din Blazare. Unul dintre punctele comune: coada.

Daca spuneti dvs., nu pot decit sa va cred pe cuvint. Spre rusinea mea nu cunosc nici cartea, nici autorul. Da, am foarte mult de citit. Revin la raspunsurile de la intrebarea 1 si va intreb: e vorba in Blazare de tot ce am indrugat eu anterior? Daca da, ramin mut. Daca nu, nu. Oare daca in doua carti diferite intilnim doua elemente aproximativ comune, putem trage vreo concluzie?

________________

Comunicat de presa – 05.05.2009 

Claudia Fitcoschi – Polirom 

Romanul cîştigător la Concursul de Debut pe anul 2008 al Editurii Cartea Românească: Coada de Dragoş Voicu

Romanul Coada de Dragoş Voicu, cîştigător la secţiunea „Proză”, în cadrul Concursului de Debut pe anul 2008, organizat de Editura Cartea Românească, se află deja în librării.

La ediţia din 2008 a concursului, au participat 76 de manuscrise – 33, la secţiunea „Proză”, 32, la „Poezie”, 4, la „Teatru”, 7, la „Critică/ Istorie literară/ Eseu”.

Mai multe detalii despre Concursul de Debut organizat de Cartea Românească găsiţi AICI.

Despre Coada şi statul la cozi

Viaţa la coadă. O coadă la tacîmuri de pui. O coadă fabuloasă, care înfăşoară oraşul de mai multe ori şi va dura 12 luni, timp în care Ionuţ, un vajnic pionier, îi va cunoaşte pe cei care îi vor fi vecini întregul an, cîteva personaje pitoreşti care discută despre copii, matematică, ţuică fiartă, fericire, cîrnaţi, dragoste, bomboane de pom, moarte, murături, examene de admitere. O coadă care sfidează orele, zilele, săptămînile, anotimpurile şi totuşi… aici oamenii îşi povestesc viaţa, îşi sărbătoresc zilele de naştere, se îndrăgostesc, se căsătoresc şi, pur şi simplu, mor.

O scriitură limpede, neresentimentară – sîntem în „Epoca de Aur” –, tristă, dar plină de umor.

Un roman a cărui forţă magică te face să izbucneşti în hohote de rîs sau de plîns şi te lasă năucit pe muchia dintre cele două stări.

Mai multe detalii pe blogul cărţii: https://romanulcoada.wordpress.com.

Despre autor

Dragoş Voicu s-a născut la 9 iunie 1975, în Bucureşti. Este absolvent al Academiei Tehnice Militare, Bucureşti, şi al masterului „Managementul proiectelor”, SNSPA. În prezent lucrează în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în domeniul managementului proiectelor. A tradus în limba engleză volumul Sistemul integrat pentru securitatea frontiereiThe Integrated System for the border security, autor Dumitru I. Popescu (Editura Univers Ştiinţific, Bucureşti, 2006). A publicat articole de specialitate în bilunarul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, Univers Ingineresc. În 2008 a cîştigat locul I la Concursul de poveşti cu tema „De ce iubim Bucureştiul?”.

Interviu cu Dragoş Voicu

De ce un roman despre comunism sau, mai bine-zis, despre una dintre „activităţile”specifice acelei perioade: statul la cozi?

Nu am o justificare raţională. Pur şi simplu m-am gîndit să scriu o carte şi aceasta a fost ideea care mi-a fost adusă cine ştie de unde: un copil care merge la o coadă la tacîmuri, o coadă fără sfîrşit la care se întîmplă viaţa pur şi simplu, cu nuntă, cu înmormîntare, cu zile onomastice, cu discuţiile dintre oameni, totul împletit cu amintiri din acele vremuri.

Este un roman autobiografic?

Acum, după ce am scris cartea, am impresia că am trăit tot ce e între coperţile ei. De fapt, nici nu mai pot să separ experienţa personală de ficţiune. Ar fi ca şi cum l-aş dezvrăji şi nu mai am acest drept. Cartea îşi trăieşte propria viaţă acum. 

Este coada un personaj în sine în această carte?

Eu nu m-am gândit la asta, dar ideea este excelentă. Într-adevăr, coada devine unul dintre personaje. Şi pentru mine este o revelaţie şi mi-e ciudă că a trebuit să mi-o spună altcineva. Nu mi-am dat seama de faptul că, lucrînd la personajele mele, s-a născut un personaj nou în jurul căruia se ţese întreaga poveste.

E o carte nostalgică sau de reamintire pur şi simplu?

Cred că depinde de fiecare cititor în parte. Unii pot simţi nostalgie, alţii îşi vor reaminti, dar fără a fi nostalgici. Foarte curios sînt referitor la percepţia celor care nu au trăit în acea epocă. Oricum, cartea este dedicată generaţilor care ştiu – spre amintire – şi generaţiilor viitoare – spre povestire. Dar, dincolo de toate acestea, ştiu sigur că cititorii vor simţi magia cărţii, acel nu-ştiu-ce al lucrurilor care vin de departe. Şi eu am simţit-o, pentru că, aşa cum v-am spus, cartea nu este a mea, eu nu am făcut decît s-o aştern pe hîrtie.

Coada reprezintă debutul dv. literar. Vă gîndiţi la altă carte deja? Poate una care să aibă drept cadru tranziţia?

Chiar mă gîndesc la aşa ceva. E o temă interesantă, cu izvoare bogate. Însă nu sînt sigur că ea va fi următoarea. 

Citiţi cărţi despre comunism? Cît de mult vă preocupă această perioadă?

Citesc scrieri despre comunism. Este o parte deosebită a istoriei personale a cîtorva generaţii, o nesfîrşită sursă de emoţii care trebuie conservată cu atenţie.  

 _________________

Cotidianul – 15.04.2009

 http://www.cotidianul.ro/de_la_interne_la_literatura-80715.html

 De la Interne la literatura

articol de Andra Matzal
Dragoş Voicu a devenit scriitor part-time odată cu romanul „Coada”, singurul câştigător din acest an al Premiului de debut oferit de Cartea Românească. Autorul, angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, povesteşte pentru cotidianul.ro ce l-a făcut să renunţe la tv şi să-şi reducă orele de somn pentru a scrie o carte despre ritualurile fabuloaselor cozi din perioada comunistă.
„Mă uitam în jurul meu şi vedeam că oamenii erau mai veseli ca de obicei. Se gândeau la tacâmuri. Din când în când deveneau, ce-i drept, şi puţin crispaţi. Se gândeau la coadă. Să ajungă mai repede. Să prindă mai în faţă. Mergeam şi eu cât puteam de repede ţinând strâns punga, banii şi scăunelul pliat. Toţi aveau câte o pungă neagră în mână. Mă gândeam că, dacă ar fi venit un vânt puternic şi le-ar fi smuls din mână ridicându-le la cer, s-ar fi întunecat pământul.” Cam acestea sunt primele date ale cronicii pe care protagonistul Ionuţ, pionierul ale cărui fetişuri pentru bananele coapte pe şifonier, guma de mestecat şi pungile din plastic „cu scris” le împărtăşesc mai toţi care au copilărit în Republica Socialistă România, o face vieţii la coadă.
Preluând unul dintre fenomenele sociale adânc impregnate în memoria şi reflexele a milioane de români şi transformate după revoluţia din ’89 într-unul dintre principalele „logouri” ale vieţii cotidiene din timpul regimului comunist, romanul lui Dragoş Voicu are, ca personaj principal, însăşi coada. La tacâmuri de pui, în economia naraţiunii, însă, la fel de bine, „Sfântul Graal” de la capătul său indefinit ar fi putut fi laptele, portocalele sau, în condiţii de „lux”, Pepsi-ul.
Romanul „Coada”  a fost ales anul acesta câştigător al Premiului de debut pe care Editura Cartea Românească îl oferă de aproape 40 de ani, la ultima sesiune de concurs fiind înscrise, pentru categoria de proză, 33 de manuscrise. Urmând să fie publicată la începutul lunii mai, cartea lui Dragoş Voicu înregistrează la firul ierbii, prin ochii unui puşti, mai toate dinamicile unei comunităţi înţepenite la nesfârşita coadă pentru tacâmuri şi, în substrat, la o îndelungată coadă la istorie. În condiţiile în care nimeni nu-şi poate abandona preţiosul loc fără a pasa, după ritmuri şi reguli clare, scăunelul unui înlocuitor, Ionuţ devine observator şi în acelaşi timp părtaş la vieţile celorlalţi aliniaţi la coada pentru „tacâmuri de la Redresare”: de la banalele lor discuţii despre te miri ce până la evenimente capitale, cum este nunta consumată în cadrul aceleiaşi cozi care „înfăşura oraşul de mai multe ori”. Scrisă alert, cu atenţie pentru credibilitatea oralităţii şi cartografiind multe dintre zonele vieţii cotidiene sub comunism – nu lipsesc nici folclorul urban şi argoul specific sau textele propagandistice -, cartea declanşează cititorului trecut prin aceste experienţe mecanismele cinematografice ale amintirii.
Materialul documentar din care Dragoş Voicu şi-a construit romanul are mai multe surse. „După ce m-am hotărât să scriu o carte, mi-am trimis mintea să-mi caute ideea. După vreo trei săptămâni a venit cu ea. Un copil care merge la o coadă la tacâmuri, o coadă fără sfârşit la care se întâmplă viaţă pur şi simplu, cu nuntă, cu înmormântare, cu zile onomastice, cu discuţiile dintre oameni, totul împletit cu amintiri din acele vremuri. Am folosit ceea ce am trăit, ceea ce doar am văzut, povestiri ale altora şi ficţiune”, povesteşte autorul pentru cotidianul.ro. Revizitarea comunismului, în vreo formă sau alta, cu metode diferite, a devenit pentru artele made in România în ultimii ani una dintre cele mai populare teme. Dragoş Voicu, deşi nu frecventează lumea literară autohtonă, vede în prizarea acestei recuperări istorice „un fenomen normal. Sunt convins că se întâmplă acelaşi lucru cu majoritatea ţărilor fost comuniste. În general, o ţară exportă lucruri pe care le face bine şi care sunt cerute în alte ţări. Capitalistul e interesat de comunism în aceeaşi măsură în care cel ce trăieşte în comunism e interesat de capitalism”, este de părere proaspătul scriitor.

Impulsul de a scrie o carte a venit, după cum mărturiseşte Voicu, angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi autor, până nu de mult, doar de texte pe teme de specialitate, inginereşti, dintr-o criză existenţială: „Mi-am dat seama că timpul trece mult prea repede şi am simţit nevoia să-i pun o piedică, să dau cu el de pământ şi să-l ascund între copertele unei cărţi. De acolo nu mai are unde să fugă. Nu mai are decât să se întoarcă, pentru că el devine timpul cititorului, iar timpul cititorului nu este decât timp trecut”. Amintindu-şi că în timpul şcolii generale se pricepea la compuneri şi că, în absenţa învăţătoarei, îşi cuminţea colegii spunându-le poveşti, Dragoş Voicu s-a apucat să scrie textul care avea să devină romanul „Coada”. Aşa se face că a umblat la orele de somn, a renunţat la tv, a rărit ieşirile cu prietenii şi şi-a transformat weekendurile în timp de lucru. „Ziua îmi câştig pâinea, noaptea îmi vând visele. Moneda se-nvârte nebuneşte. Ingineria şi locul meu de muncă sunt cealaltă faţă a monedei. E faţa cu care-mi plătesc cinstit viaţa. Cu scrisul doar îi rămân dator”, spune autorul, în vârstă de 34 de ani. 

Cât despre felul în care i-ar plăcea să-i fie citit textul, Dragoş Voicu ar vrea ca romanul său să nu fie privit cu resentiment, ci mai degrabă cu atitudinea unei „femei împlinite care citeşte nişte scrisori vechi de la un fost iubit”. De altfel, „Coada” are puterea să apese butonul „play” al amintirilor pentru cei care au stat măcar o dată la o coadă comunistă. „Luna trecută am fost invitat la Radio România Cultural la un interviu despre «Coada» şi cu această ocazie am şi lecturat, pentru înregistrare, câteva fragmente din carte. La sfârşitul lecturii, din camera tehnică de unde se făceau înregistrările a ieşit o doamnă care mi-a spus, emoţionată şi bucuroasă în acelaşi timp, că acele fragmente i-au adus aminte de o întreagă lume de dinainte de revoluţie. «Mi-aţi adus aminte de Takimúri!», mi-a spus doamna. Am intrat puţin în panică. Am lăsat capul în jos, căutând febril prin creier acest nume. Îmi era jenă că nu auzisem în viaţa mea de acest japonez, chinez sau ce naţie ar fi putut să fie. Văzându-mi ezitarea, doamna a continuat: «Takimúri! A băgat Takimúri! Aşa strigam când aduceau tacâmuri la coadă, la noi în cartier». Am răsuflat uşurat şi mi-am permis şi eu să zâmbesc”, povesteşte câştigătorul Premiului pentru debut pentru cotidianul.ro.

__________________________

Cronica Romana – 02.03.2009

 http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=93265

  Dragos Voicu: Romanul meu nu este autobiografic
articol de Tudor Lavric

Dragos Voicu, un tanar de 34 de ani, cu slujba in Ministerul Administratiei si Internelor, este autorul singurei lucrari premiate de Editura Cartea Romaneasca pentru 2008. Romanul “Coada” este in curs de aparitie la aceasta editura. Autorul a avut amabilitatea sa ne raspunda la cateva intrebari pentru ziarul “Cronica Romana”.

– Erai adolescent la caderea lui Ceausescu. Cum te-a marcat “coada”? Traim si astazi actualitatea “cozii” (de exemplu la vize)?
– Probabil te astepti ca romanul sa fie autobiografic si de aici intrebarea. De fapt, cartea este tesuta din realitatea personala, realitati traite de altii si fictiune. Coada mi-a fost mai putin tovarasa de viata mie, in comparatie, de exemplu, cu frigul, cu care am fost foarte bun prieten, fiind nelipsit de la noi din casa. In schimb, am observat-o atent, cu seriozitate de copil, fiindu-mi mereu frica de ea. Am intrebat despre ea, am mirosit-o. Coada miroase urat. Coada e ipocrita.
Din pacate, se traieste si astazi actualitatea cozii. Am vazut reportaje despre romani veniti din provincie, asteptand la ambasade zile intregi pentru indeplinirea formalitatilor care sa le permita sa lucreze in strainatate, dormind prin scarile de bloc din vecinatate. Am vazut cozile imense ale pensionarilor asteptand bilete pentru Revelionul organizat de primarul sectorului 5. Am vazut cozi stufoase la casele de pensii si la casele de asigurari de sanatate si am vazut pensionari care imping cu umarul, ca la fotbalul american. Coada la farmacie, coada la spital, coada la administratiile financiare, coada la banci, coada la oficiile de cadastru, coada la cantina si coada din trafic.
S-a strecurat nenorocita printre tinerii iesiti in ’89, si-a dres vocea si a inceput si ea sa strige: “Jos comunismul! Jos comunismul!”.

– In cat timp ai scris romanul?
– Cartea a fost scrisa in 4 luni.

– Proiecte de viitor legate de literatura?
– Imi doresc sa continui sa scriu. Am cateva idei pentru noi carti. Imi doresc tare mult sa scriu si povesti pentru copii. Poate ca voi materializa aceasta dorinta ajutat de bebe Tudor, care va veni pe lume tot in luna mai, odata cu lansarea romanului “Coada”.

_____________________

 Cronica Romana – 26.02.2009

  http://www.cronicaromana.ro/un-singur-premiu-de-debut-la-cartea-romaneasca.html

Un singur premiu de debut la Cartea Romaneasca
articol de Tudor Lavric

  In urma jurizarii, Premiul de Debut al Editurii Cartea Romaneasca a fost acordat doar la sectiunea “Proza”. Castigatorul este Dragos Voicu, autorul romanului “Coada”.
Inca o dovada ca proza romaneasca este fertila. Romanul premiat va fi editat de Cartea Romaneasca in regim de urgenta, urmand sa fie lansat la Bookfest 2009, in luna mai. “Un roman a carui forta magica te face sa izbucnesti in hohote de ras sau de plans si te lasa naucit pe muchia dintre cele doua stari.Viata la coada. O coada la tacamuri de pui. O coada fabuloasa, care infasoara orasul de mai multe ori si va dura 12 luni, timp in care Ionut, un vajnic pionier, ii va cunoaste pe cei care ii vor fi vecini intregul an, cateva personaje pitoresti care discuta despre copii, matematica, tuica fiarta, fericire, carnati, dragoste, bomboane de pom, moarte, muraturi, examene de admitere. O coada care sfideaza orele, zilele, saptaminile, anotimpurile si totusi… aici oamenii isi povestesc viata, isi sarbatoresc zilele de nastere, se indragostesc, se casatoresc si pur si simplu, mor. In sfarsit, vom inceta sa mai vorbim despre lipsa de memorie a tinerilor scriitori”, scrie in prezentarea volumului Madalina Ghiu, redactor-sef Editura Cartea Romaneasca) Dragos Voicu s-a nascut la 9 iunie 1975 in Bucuresti. Este absolvent al Academiei Tehnice Militare Bucuresti si al masterului “Managementul proiectelor” al S.N.S.P.A. In prezent lucreaza in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor in domeniul managementului proiectelor. A tradus in limba engleza volumul “Sistemul Integrat pentru Securitatea Frontierei – The Integrated System for the border security”, Dumitru I. Popescu (Ed. Univers Stiintific, Bucuresti, 2006). A publicat articole de specialitate, in bilunarul Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania, Univers Ingineresc.
Un tanar atat de serios prin natura profesiei a castigat locul I la Concursul de povesti cu tema “De ce iubim Bucurestiul?”, 2008, si acum, iata, a venit cu un roman despre un fenomen pe care abia l-a cunoscut in adolescenta sa. Autorul ne-a povestit ca a copilarit la Giurgiu si se afla in Bucuresti de ceva vreme. Dar dupa cum scrie despre orasul nostru, pe site-ul “Deceiubimbucurestiul.ro”, il intuim un dezgustat in moda zilei. “Bucureeeesti, Bucureeeesti, oras plin da smecheri eeeesti ooooo. Bucureeeesti, Bucureeeesti toti smenarii tu ii creeesti…”. Si Bucurestiul e un bolnav de cancer, in viziunea lui Dragos Voicu.

________________________

Vestea despre „Coada” a fost răspândită peste tot:

http://metropotam.ro/Interviuri/2009/05/art7625005378-Interviu-Dragos-Voicu/

http://www.supliment.polirom.ro/article.aspx?article=4958

http://www.supliment.polirom.ro/article.aspx?article=4957

http://blog.citatepedia.ro/interviu-cu-dragos-voicu.htm

http://blog.citatepedia.ro/coada.htm

http://www.cartearomaneasca.ro/agenda/stiri-si-lansari/romanul-cistigator-la-concursul-de-debut-pe-anul-2008-al-editurii-cartea-romaneasca:-coada-de-dragos-voicu.html

http://www.psychologies.ro/Cultura/Carte/Debut-Romanul-Coada-de-Dragos-Voicu.html?a=5499/808919

http://www.cartearomaneasca.ro/catalog/carte/coada-195/

http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-5672924-romanul-coada-dragos-voicu-este-cistigator-concursul-debut-anul-2008-editurii-cartea-romaneasca.htm

http://www.bucuresteni.ro/info/cultura/Romanul_Coada_de_Dragos_Voicu_cistigator_in_.htmlhttp://www.cotidianul.ro/de_la_interne_la_literatura-80715.html

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/avanpremiera-coada-4302298/

http://www.cartearomaneasca.ro/agenda/stiri-si-lansari/a-fost-desemnat-cistigatorul-concursului-de-debut-in-proza-la-cartea-romaneasca.html

http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=927&editie=47

http://www.cotidianul.ro/de_la_interne_la_literatura-80715.html

http://www.cronicaromana.ro/un-singur-premiu-de-debut-la-cartea-romaneasca.html

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=93265

http://www.psychologies.ro/Stiri/Concursul-de-Debut-al-Editurii-Cartea-Romaneasca.html?a=4503/694989

 http://www.prwave.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=12688&Itemid=77

http://www.atheneum.ca/modules/news/article.php?storyid=509

http://www.observatorcultural.ro/Rezultatele-Concursului-de-Debut-al-Editurii-Cartea-Romaneasca-pe-anul-2008*id_856-news_details.html

 _____________________

 

 

 

Redresarea seamana izbitor cu Alimentara lui Petre Barbu din Blazare, si totusi ceva le deosebeste: Redresarea nu e un muzeu, ci ne situeaza in plin comunism, desi foamea si disperarea sint la fel de prezente in ambele romane. Si la Redresarea, si la Alimentara, aceleasi cozi interminabile la tacimuri si, mai tirziu, in cazul Alimentarei, devenita peste noapte supermarket, cozi la ajutoarele de la Uniune. Un alt roman cu care merita a fi comparat Coada este Simion Liftnicul al lui Petru Cimpoesu. Si in Coada personajele sint prizoniere in blocurile comuniste, se intilnesc pe scari, in fata blocului si fac schimb de produse: „Fiecare aducea ceva de la serviciu cu care facea schimb. Asa era pe fiecare scara. Si chiar daca nu aveai pe scara pe cineva de la care sa iei ce-ti trebuia, luai de la alte scari“. Seara oamenii coboara la banci si pun tara la cale. Totusi, nu ai zice ca personajele lui Voicu sufera de singuratate, ca locatarii lui Cimpoesu. Duminica se trezesc de dimineata si scot boxele cu muzica pe fereastra acoperind tot cartierul. Barbatii ies pe la colturi si incing gratarele, iar copiii se joaca in jurul focului si gusta din fripturi. Cozile sint peste tot: la tacimuri, la piine, la sifon, la tuns, la usa apartamentului lui Verdeata, pestele Getei, curva din cartier care dadea striptease in fiecare seara: „Era trei lei vizionarea intreaga si doi lei daca veneai cind Geta era la chiloti“.

________________

4 responses to “„COADA” ÎN PRESĂ

  1. Bravo, omule! Vreau cartea, cind apare?

  2. Multam fain! Apare pana-n 17 iunie cand va fi lansarea la BookFest (pana acum se stia de 15 mai dar s-a modificat). Hai cu intalnirea aia ca nu ne-am vazut de un an!

  3. cristi, cristi, sâc-sâc-sâc, eu am aflat de carte inaintea taaaa!🙂

  4. Pingback: Istodor » Blog Archive » Dragos Voicu, autorul cartii “Coada”: “In Avatar sint cele mai faine cozi-cabluri de date. De fapt nu sunt cabluri de date, ci de sentimente. Foarte tari!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s