Coada redivivus!

http://andreeaiuliatoma.blogspot.com/2013/04/coada.html

2013, aprilie

Coada

Tinand seama de faptul ca Tara de sub fluturi mi-a produs o foarte placuta impresie, cand am dat din pura intamplare peste romanul de debut a lui Dragos Voicu- Coada, premiat de Editura Cartea Romaneasca in 2009, n-am stat pe ganduri si l-am cumparat imediat. Si m-am si apucat de el. Citisem eu ceva recenzii asupra lui, descoperind atat aprecieri, cat si critici, si asta mi-a starnit si mai mult interesul, cu atat mai mult data fiind existenta etichetei debutului, aceasta din consideratii de ordin subiectiv, voiam sa vad si eu ce si cum se apreciaza in cazul  unui scriitor aflat la inceput de drum.
Ca impresie generala, pot spune ca mi-a placut mult si aceasta carte si principala mea critica la adresa ei ar fi faptul ca este prea scurta, fara insa ca acest aspect sa aiba un impact negativ asupra continutului. Cred chiar ca daca fiecare scena ar fi fost mai amplu dezvoltata, ar fi fost oarecum stirbite farmecul si fluiditatea textului. Dar stati, ca nu v-am expus tema- despre ce fel de coada este vorba. Una din cvasiintalnitele cozi de oameni in perioada nu foarte indepartata, de care, cei ce au trait-o din plin, nu-si amintesc cu placere. Eu, care nu m-am scaldat prea mult in acele ape tulburi, n-am prea multe amintiri proprii. Astfel ca, raportandu-ma la ceea ce am citit, adesea am avut impresia absurdului, dar stiu din amintirile altora ca acel absurd era crunta realitate.
Intr-un fel, cartea aceasta mi-a amintit de „Sunt o baba comunista!” a lui Dan Lungu, fara insa a fi o imitatie. Se aseamana doar prin reconstituirea din amintiri a unei anumite epoci si, nu in ultimul rand, prin doza de umor amar ce o administreaza cititorului. Scriitura de debut a lui Dragos Voicu este una extrem de vie, cu imagini palpabile si personaje creionate in linii precise, personaje cu o coloratura cel putin interesanta, unele mai amplu expuse, altele doar in treacat, dar toate laolalta compunand un tablou complex a ceea ce a reprezentat pentru omul de rand acea epoca.
Coada- ca liant al atator destine, al atator oameni infometati, manati de dorinta de a apuca sa cumpere ceva, in cazul de fata- tacamuri-, pare nesfarsita. Are dimensiuni exagerate, impanzind orasul ca un sarpe format din oameni, ce par a fi croiti dupa acelasi tipar- imbracati aproape la fel, manati de aceleasi nevoi, confruntandu-se cu aceleasi probleme- intreruperile curentului, frigul din case si de pretutindeni iarna, prezenta tantarilor vara etc. Sa nu mai spun ca aceasta uriasa coada dureaza aproape un an de zile- desi nu se stie daca s-au primit sau nu tacamuri sau cand se vor primi, zvonul declansator a fost suficient pentru ca oamenii sa se imbulzeasca spre magazinul respectiv, intitulat sugestiv Redresarea, caci sunt convinsi ca o data si-o data tot va fi adusa marfa si e bine ca ei sa fie acolo, la rand.
La coada fiecare isi povesteste viata, astfel ca aflam si noi, o data cu personajul-narator- Ionut, la vremea aceea un baietandru de varsta gimnaziului- detalii interesante despre fiecare din colegii sai de coada: muncitori, un pensionar, chiar si un profesor. Tot coada este cea care inghite evenimentele importante din viata oamenilor- zile de nastere, nunti si chiar inmormantari, pentru ca nimeni nu vrea sa-si piarda cumva randul si, oricum, cei mai multi dintre locuitori sunt membri ai cozii. Discutiile injghebate in nesfarsitele ore, zile si apoi luni, capata si valente de filosofie populara- ni se fac cunoscute diverse mentalitati- a omului simplu, fara prea multa pregatire, a intelectualului- astfel ca una din discutii, cea despre fericire, infatiseaza conceptii surprinzatoare si in acelasi timp amuzante.
Unul dintre protagonistii cozii- un profesor de matematica, se dovedeste a avea, spre nedumerirea lui Ionut, adevarate inclinatii literare. Scrie tot felul de povestiri, pe coli de hartie pe care apoi le arunca nemultumit, dar baiatul le recupereaza si-apoi le citeste acasa, impreuna cu mama lui. Aceste incercari literare, presarate in carte, in diferite locuri, au un profund caracter liric, sunt intesate de metafore, unele din ele chiar bizare, mie nu mi-ar fi trecut prin cap nici sa ma fi dat de ceasul mortii, si se constituie, cred eu, in adevarate meditatii privind, viata, dragostea si moartea. Constrasteaza cu restul textului, scris din perspectiva unui personaj nu foarte pregatit din punct de vedere intelectual. In recenziile pe care le-am citit, am intalnit nedumerirea fata de insertia acestor fragmente de o alta factura decat textul de baza, ce le incadreaza ca o rama. Eu nu cred ca au fost introduse pentru a umple spatiul, chiar daca o legatura evidenta nu se remarca la prima vedere si, intr-un fel, povestea ar putea foarte bine sa curga si fara ele. Ceea ce cred eu, desi habar nu am de intentiile autorului si nici nu am citit opinii critice oficiale, este ca ele sugereaza evadarea prin literatura de sub jugul comunist, ca spiritul a ramas totusi liber in pofida celorlalte restrictii si deci, capabil sa viseze si sa plasmuiasca lumi feerice. Cert este ca mi-au placut mult aceste fragmente. Per ansamblu, chiar daca acest mic roman nu este vreo capodopera, este totusi o
carte placuta, interesanta, ce merita sa-i fie alocat un ragaz de lectura din
timpul nostru atat de incarcat. Bineinteles, eu nu am amintit tot ce se poate
citi pe parcursul sau, sunt destule aspecte pe care nu le-am atins, mai ales
finalul, care ofera un fel de concluzie de domeniul rasu-plansului. Dar cum nu
obisnuiesc sa fac rezumate si deja am dezvaluit prea mult, restul veti descoperi
si singuri daca aveti curiozitatea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s