Comunismul, ce poveste…

De curand am descoperit in revista FAMILIA nr. 7-8/iulie-august 2009 (pag. 30), revista de cultura care apare la Oradea (fain oras, am lucrat acolo demult),  o cronica despre „Coada” a dlui Marius Mihet.

Multumesc autorului si confirm faptul ca intuitiile sale referitor la intentiile mele sunt foarte exacte. 

http://arhiva.revistafamilia.ro/2009/Familia_7_8_2009_web.pdf

Comunismul, ce poveste…
 
Puţine, foarte puţine lucruri despre viaţa în comunismul agonic lăsate pe dinafară de Dragoş Voicu în microromanul său Coada. Mai bine spus despre societatea comunistă înregistrată prin ochii unui nubil, reactualizată ficţional de adolescentul ajuns la maturitate care priveşte –important de precizat – timpul istoric trecut cu detaşarea celui care a avut norocul să trăiască şi câte ceva din timpul libertăţii. Astfel că acest roman confesiv are de câştigat prin chiar subiectul asumat şi perspectiva narativă aleasă un plus de autenticitate în faţa cititorului pentru care anii ’80 din secolul trecut sunt pură ficţiune sau o realitate aproape neverosimilă chiar şi pentru cei care au trăit-o… Pe de altă parte avem un subiect cu tangenţe – azi – istorice, psihologice şi sociale. Din acest punct de vedere, cartea lui Voicu este o radiografie psihosocială. Romanul ar putea fi considerat foarte uşor un mic tratat de psihologie socială, numai bun de prezentat o lume care trece printr-o răspântie istorică devastatoare. Coada prezintă un fenomen sociopsihologic, poate cel mai reprezentativ pentru comunismul ceauşist. Evident, romanul face trimitere la cozile interminabile care nici nu prea contau până la urmă dacă făceau sau nu legătura cu un soi de realitate ideală ce se putea materializa pentru consumatorul fără consum…

Coada este de fapt o lume tragică pentru care iluzia bunăstării există şi, culmea, se şi multiplică. A face parte dintr-o coadă înseamnă – cum bine redă Voicu – a participa la lume, la viaţă. Poate chiar să-ţi descoperi rostul. Nu e pură întâmplare faptul că la coadă se fac nunţi ori se plâng morţii. Psihosociologia ne învaţă că nu există în societate nimic fără corespondenţe sau reverberaţii psihologice. Pe acest filon înţeleg să aşez şi cartea lui Voicu alături de cele deja consacrate începând cu sfârşitul anilor ’90. Aşa se întâmplă în romanele unor Bogdan Suceavă, Petre Barbu, Petru Cimpoeşu ori Dan Lungu – doar câţiva dintre scriitorii interesaţi de ficţionalizarea Epocii de Aur. Totodată, luate detaşat şi generalizate, toate relaţiile din acest tip de lume cu punctări psihologice tind să re-creeze mituri şi să definească realităţi tragi-comice. Imaginea de pe copertă – Îngroparea sardelei de Goya – este grăitoare. Un fapt social care devine, prin amploare şi repetiţie, o sărbătoare, un carnaval şi, la un moment dat, un circ. Această galerie de personaje rezultate fac şi în romanul lui Dragoş Voicu o lume, pentru mulţi, probabil, insolită, numai că, din păcate, ea ţinea de o anume normalitate. „Fericirea e să ai ce bea şi ce mânca” spune nea Marin şi coada defineşte pentru omul comunist din această seră carcerală posibilitatea fericirii, cum simte nea Costel. „Tacâmurile” pe care speră să le cumpere eroii din Coada reprezintă nu doar un Graal anapoda, cât un simbol absurd al condiţiei fericirii. Copiii se fac astfel utili în acest univers al maturilor pe care-i pot concura fără prea mare greutate. E un proces de iniţiere. Ionuţ Petrescu (naratorul) poate fi orice adolescent care a trăit cel puţin o vreme în comunism. El rememorează, cumva nostalgic, un timp care-i dicta o stranie, astăzi, definiţie a fericirii: „Pentru mine fericirea însemna să prindă tata banane la coadă şi să vină mai repede anul 2000 să se inventeze roboţii ăia cu gume de mestecat”. Tragismul întreg al cărţii se anulează prin neverosimilul transmis cititorului de astăzi – cel trăitor total în afara comunismului. El va citi amuzat confesiunea însufleţită a unui erou simpatic cu imaginaţie bogată. De aici tragicul întregii intenţii narative, cum se întâmplă şi în Aş crede în Dumnezeu, romanul lui Costel Baboş. Există o limită a confesiunii dincolo de care tragicul există în stare pură. Aceste naraţiuni, prin directeţea lor înşelătoare, îndeajuns de amuzante, anulează sobrietatea implicită. Efectul comic şi participarea conspirativă a cititorului dau acestor discursuri un plus de credibilitate şi, mai ales, de celebritate. Dar cam atât. Gravitatea istorică şi chiar sensul tragic rămân undeva în planul doi. Construcţia, densitatea şi tehnica narativă au de suferit. Nea Marin, nea Costel, tanti Nuţi, tanti Florica, Dorica de la Scaieţi, miliţianul Arnăutu, domnul Georgescu sau domnişoara Calomfirescu sunt exponenţii unei realităţi istorice şi sociale. Dintre personaje, profesorul de matematică Georgescu iese în evidenţă, el fiind dublat de un scriitor.

Produsele literare ale acestuia sunt păstrate de naratorul nostru grijuliu alături de relicvele propriului trecut. Naraţiunea este întretăiată astfel de creaţiile scriitorului Georgescu, nişte poveşti în egală măsură parabolice şi poetice. Ele prezintă opţiunea evazionistă din comunism. Redate de naratorul obişnuit, scrierile profesorului sunt de fapt pentru acelaşi cititor străin de comunism alte poveşti pentru că însuşi comunismul a ajuns poveste. Aici cred că e miza cărţii, dincolo de fresca socială: problema răului (comunismul) – mascat involuntar de amintirile înregistrate de un copil – „dispare” deodată cu proiectarea lui în poveste. Aici poate fi învins prin uitare, umor şi realitatea necreditabilă. Dintr-un alt punct de vedere e interesant cum această coadă poate organiza psihologia sau imaginaţia societăţii: zvonul „tacâmurilor” provoacă mii de oameni iar aşteptarea lor beckettiană sfidează timpul. Dragoş Voicu are calitatea – destul de rară în vremea de pe urmă – de a şti cum să fixeze amintirile în naraţiune. Fireşte, pentru cei familiarizaţi deja cu anumite realităţi, pasaje întregi din carte îi vor fi plictisit. Dar nu asta e intenţia lui Voicu. El stăpâneşte foarte bine, la fel ca Teodorovici sau Baboş, alternarea tensiunii cu umorul simplu dar de efect. Până şi visele lui Ionuţ vor intra în această schemă. Când au loc mai multe nunţi deodată la aceeaşi coadă nu e greu de imaginat amploarea carnavalescă. Pentru nea Costel, cel care moare la coadă, această activitate este procuparea lui esenţială: „la coadă era viaţa lui”. Revelaţia lui Ionuţ este

 

că ”Si coada e o şcoală a vieţii. Aici cunoşti oameni şi afli multe lucruri. Eu am trăit mai mult la coadă decât acasă”. Ori cum spune acelaşi nea Costel: „Aici toată lumea îţi povesteşte viaţa. Asculţi un om – citeşti o carte, că fiecare are povestea lui. Pă dă altă parte, coada e ca o armată. Dacă n-o faci, nu eşti bărbat. şi să vezi tu ce rău o să-ţi pară când se termină”. Când tatăl lui Ionuţ reuşeşte să cumpere resturile de pui, „tacâmurile” delicioase, el este un erou iar copilul are un model în viaţă, finalmente, şi poate dispreţui liniştit pe ceilalţi. Ajuns poliţist peste ani, după 1989, naratorul Ionuţ refuză să citească dosarul cu note informative în legătură cu coada. Pentru narator, singura realitate adevărată este cea trăită. După cum singura memorie valabilă este cea personală. Cred că romanul avea numai de câştigat daca discursul era fragmentat cu notele informative – multe amuzante se-nţelege, dată fiind condiţia autorilor – şi nu cu încercările literare ale matematicianului îndrăgostit. Dincolo de toate, însă, mi-e limpede că Dragoş Voicu nu a avut intenţia să scrie un roman complex. Coada e povestea lui Ionuţ, băiatul care devine bărbat la coadă… O carte simplă, directă, plăcută şi savuroasă pentru cei care pot privi perioada trecută cu seninătate şi ironie. Talentat şi bun manager al imaginarului contagios, Dragoş Voicu ar putea scrie un roman adevărat dacă s-ar dedica mai mult literaturii.”

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s