Cosmin Ciotlos despre COADA în Noua Revista Vorbita

Dragos Voicu, “Coada”

http://nrv.radiocultura.ro/?p=200

Sep 2nd, 2009 | Category: Cronici Cosmin Ciotlos

G. Calinescu vorbea undeva (pare-mi-se intr-o cronica a optimistului) despre dozajul de intelegere si sinceritate pe care trebuie sa-l obtina un critic literar atunci cand comenteaza autori aflati la prima lor carte. Grea misie, intr-adevar! Tineri de cele mai multe ori si fragili socialmente intotdeauna, debutantii reprezinta, cu bunele si cu relele lor, o specie. Una, desigur, pe cale de aparitie, depinzand in mare masura de imponderabilele lumii literare (nu ale literaturii propriu-zise) in care se pregatesc sa intre. Dintre toate categoriile de cititori ai presei culturale, acestia sunt, cred, cei mai atenti la tonul unei cronici. Pe ei, o virgula in plus ori o propozitie in minus ii atinge in cel mai inalt grad. Si e bine ca se intampla asa! (Nu intamplator mi-am facut incalzirea, acum o saptamana, cu o secventa din memorialistica ulcerata a lui Stefan Baciu, un debutant prin excelenta.)

Au aparut anul acesta cateva nume noi realmente interesante. Si in proza, si in poezie. (Am avut norocul de a-i citi inca din spalturi pe toti.) Continuand insa principiul pedagogic calinescian, am amanat sine die (si totodata sine ira et studio) sa ma pronunt asupra lor. Important in cronica, e sa scrii primul, nu sa scrii in prima saptamana.

Dragos Voicu publica un microroman de un realism fantast. Subiectul e pe gustul generatiilor mai vechi si corespunde unei veritabile stereotipii a mentalului colectiv. Intr-un oras de provincie (nenumit, cum nenumit e si Vasluiul in Corneliu Porumboiu) vestea ca la Redresare s-au adus tacamuri arunca in aer calmul locuitorilor. Coada (o institutie de traditie in regimul comunist) se formeaza pe nesimtite si acapareaza, cu ample ramificatii, toate strazile. Nimeni nu stie de fapt unde incepe. Nimeni nu stie unde se termina. Sentimentul ca se afla la mijloc intretine insa increderea. Sau cel putin asa se vad lucrurile prin ochii pustiului care povesteste. Evident, asteptarea dureaza luni de zile, strabate anotimpurile si incheaga, din mai nimic, comunitati. Se sarbatoresc acolo zile de nastere, se fac nunti dupa calapod intre profesorii de matematica si profesoarele de romana, se prajesc pe gratare cotlete de porc, ba chiar se si moare din cand in cand. Ce rezulta e o anabaza statica. Eroii sunt inventivi, nu curajosi, sunt cei mai buni in hobbyurile lor marunte, nu in lupta cu plictisul monstruos. Chiar si naratorul, un Ionut oarecare, invata la amiaza lucruri pe care, in regim matinal, ca pionier, pare sa le uite. Cum sa-ti luminezi locuinta atunci cand, din motive de economie, se intrerupe curentul? Cum sa scapi de tantari vara la bloc? Cum sa scrii literatura evazionista? In fine, cum e cu fericirea?

Spuneam ca debutul lui Dragos Voicu e interesant. Nu pentru tema in sine (ar mai fi de adaugat tot aici ca, dupa ani buni, maturizat, copilul are prilejul sa constate ca toti cei la care a tinut in lunga sedere la coada erau informatori ai Securitatii.) Ci pentru ca naste o suita de intrebari aproape echivalenta celei de mai sus. De ce cartea e scrisa atat de curat in vreme ce pasajele intercalate din manuscrisele ratacite printre randuri atat de halucinant liric? De ce decide Ionut sa se faca peste ani politist de dragul unei iluzii, cand modelul imediat (al militianului care monitorizeaza coada) e mai curand dezamagitor? De ce sunt transcrise in roman, impecabil si antologic, atatea cantece inchinate Conducatorului? De ce primul predicat al cartii e, nefiresc, la perfect simplu?

Recomandarea pentru urmatoarele carti ale lui Dragos Voicu decurge imediat din epilog: „Nu mai stiu nimic de colegii de coada. O singura data am mai aflat cate ceva despre ei. Acum doi ani trebuia sa mutam o arhiva de dosare care apartinea fostei securitati. Printre miile de hartii am gasit si o serie imensa de dosare cu numele Coada. Acolo am citit povestiri scrise de nea Marin, nea Costel, tanti Florica, tanti Nuti si domnul profesor Georgescu. Fiecare scrisese ceva despre ceilalti.” Mai rasfirate, asadar, mai rasfirate!

Cosmin CIOTLOS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s