„COADA” in Art Act Magazine

http://www.artactmagazine.ro/coada.html

http://www.artactmagazine.ro/the_line.html

Articol de Alexandru Oltean

Fiind născut la începutul anilor ‘80, amintirile mele în legătură cu vechiul sistem cuprind imagini neclare cu alergări printre blocuri, ceva desene a căror nume îmi scapă acum şi un miliţian care m-a prins punând scaieţi în ţeava de eşapament a unei maşini. Îmi amintesc de asemenea cum stateam lângă geam într-o noapte de decembrie ascultând sunetele de împuşcături din depărtare. Iar eu, din experienţă proprie, ştiu mult mai multe despre viaţa de dinainte de 1989 decât cei cu doi, trei ani mai tineri ca mine, ca sa nu mai vorbim de toţi cei născuţi din ’89 încoace. Pentru toţi aceştia, dar şi pentru cei de o vârstă cu mine, recomand Coada de Dragoş Voicu.

Într-un orăşel provincial află lumea într-o zi de vară că la alimentară urmează să se aducă „tacâmuri” şi o iau la fugă cu bani, cu pungă, cu totul. Tânărul Ionuţ este trimis de părinţii săi înainte ca să se poată furişa printre oameni şi să ocupe un loc la coadă. Dar la scurt timp după ce pleacă, tânărul se loveşte de o mulţime de oameni. Tot oraşul ştie că vine marfa; tot oraşul e acolo, stând la coada care va ţine un an întreg. Personal, asta-mi aduce aminte de un banc vechi:

Ion, astronaut, urmează să plece în misiune. Înainte de plecare, îi lasă mamei sale un bilet: „Am plecat în spaţiu. Mă întorc peste două săptămâni”. La întoarcere găseşte un bilet de la mama sa: „Am plecat la cumpărături. Nu ştiu când mă întorc.”

Bancul se potriveşte cât se poate de bine în contextul acestui roman. Oamenii au venit de la bun început cu scaune, ştiind că vor avea mult de aşteptat. Ironia face ca acele „tacâmuri” să fie de fapt spinări şi aripi de pui, dar asta nu contează; oamenii vin pentru că la coadă trebuie stat, şi oricum, citind romanul, ne dăm seama repede că această adunătură este de fapt mijlocul prin care cartea ne prezintă o lume întreagă a trecutului.

Coada este povestea copilăriei, dar şi a vieţii în general trăite în perioada comunistă. În primul rând, pentru că naratorul îşi redă amintirile din acea perioadă, romanul ne prezintă cum era pe atunci viaţa de copil, cu praştiile făcute din sârmă, cu gumele Turbo, dar şi cu activităţile, jurămintele şi cântecele de pionieri. Pentru cineva ca mine care nu a prea simţit pe pielea sa efectele sistemului comunist este şocant să observ metodele subtile prin care generaţiile ceva mai în vârstă fuseseră manipulate. Amintesc din carte doar de cultul pentru Ceuşescu, „Tovarăşu'” cum apare aici, hrănit de cântecele care-l ridică în slăvi, de programele de televiziune care sunt numai despre el şi altele. Toate acestea sunt descrise pe tonul liniştit al omului care priveşte lumea din ochii unui copil, însă inocenţa exprimării maschează subtil greutăţile, abuzurile şi absurdităţile care existau pe atunci parcă peste tot.

La coadă, unde Ionuţ îşi petrece fiecare zi după şcoală, se creează o societate de sine stătătoare. Aici prietenii şi chiar iubiri se înfiripează, au loc discuţii diverse, iar tânărul Ionuţ este acolo să ne relateze nouă tot ce vede şi aude. Aceste personaje din jurul său sunt însă mai mult decât simpli oameni; pentru scopul şi intenţiile acestui roman, ei sunt de fapt simboluri arhetipale. Nea Marin este magazionerul, Nea Costel pensionarul, Domnul Georgescu profesorul, Tanti Nuţi şi Florica femeile muncitoare, iar prin ei aflăm despre viaţa diverselor categorii sociale. Astfel, magazionerul (ca oricare muncitor de acolo) este interesat de munca fizică, fără a prea pricepe ştiinţele sau arta. Pensionatul este interesat doar de ascultatul radioului şi relatează dificultatea cu care a reuşit să se adapteze viaţii de la oraş (multă vreme nu putea să priceapă conceptul de veceu în casă). Profesorul, simţindu-se subjugat, scrie fabule care maschează mesaje anticomuniste. Cele două muncitoare sunt fericite că au un loc de muncă, iar alimentele sau materialele pe care reuşesc să le fure de la fabrici le folosesc în scopuri comerciale. Iar pe lângă Ionuţ şi restul se plimbă un miliţian fără nume care reprezintă forţele statale care primesc mită de la toţi şi îşi permit mai orice. Prin toţi aceştia, romanul Coada crează un portret per ansamblu al societăţii anilor ‘80. Aici curentul în apartamente se tot ia, mâncarea este puţină, căldura în timpul iernii inexistentă. În lipsa produselor în magazine oamenii au ajuns să recurgă la comerţ prin schimb de bunuri furate de la locurile lor de muncă. Iar în paralel cu toate greutăţile şi neajunsurile, naratorul prezintă faptul că statul acordă gratis oricărui cetăţian casă, slujbă şi o butelie, concluzând cu fraza absolut ironică (chiar sarcastică) „Ce Stat bun!”

Important este însă să se stea la coadă. Ea este parte din viaţă; un mod de viaţă. Ironia morbidă face cǎ atunci când bătrânul Costel moare, corpul său nu este luat imediat în speranţa că nepotul său va putea veni repede să îl înlocuiască şi să se asigure astfel că nu şi-a pierdut locul la rând. Iar în final, după un an de aşteptare, când „tacâmurile” ajung în final şi tatăl lui Ionuţ (care-l înlocuia periodic la coadă) reuşeşte să umple punga cu produsele dorite, tranzacţia efectuată este percepută în unanimitate ca o mare victorie, tatăl este un erou, iar faptul că Ionuţ a rămas fidel cozii până în ultimul moment este actul care-l transformă din copil în bărbat.

……

Having been born in the 80’s, my memories relating to the old system are made up of blurry images of running in-between buildings, some cartoons whose names allude me now and a policeman that caught me putting bull thistles in the exhaust pipe of a car. I also remember how I sat next to the window one December night listening to far off gunfire. And I, from personal experience, know a lot more about life before 1989 than those two, three years younger than I, to say nothing of those born since ’89. For all these, but also for those my age, I recommend Coada (The Line n.t.) by Dragoş Voicu.

In a provincial town the people find out one summer’s day that at the store ‘silverware’ is to be brought and they run with money, bag, everything. The young Ionuţ is sent ahead by his parents to make his way through the crowds and take a place in line. But shortly after he leaves, the young boy hits a mass of people. The entire city knows of the goods; the entire city is there, standing in the line that lasts a whole year. Personally, this reminds me of an old joke:

John, an astronaut, is to go on a mission. Before laving, he leaves his mother a note: „Gone into space. Be back in two weeks”. Upon returning, he finds a note from his mom: „Gone shopping. Don’t know when I’ll return.”

The joke fits perfectly in the context of this novel. The people have come from the get go with chairs, knowing that they will have to wait a long time. The irony is that the ‘silverware’ is in fact chicken spines and wings, but this does not matter; people come because one must stand in an line, and anyway, in reading the novel, we come to see soon enough that this gathering is in fact the means through which the book presents to us an entire world of the past.

Coada (The Line) is the story of a childhood, but also of life in general spent in the Communist period. First of all, because the narrator relates his memories from that period, the novel presents to us the life of a child back then, with slingshots made from wires, with Turbo gum, but also with the scout activities, oaths and songs. For one such as myself that has not really felt on his own skin the effects of the Communist system it is shocking to observe the subtle methods through which the slightly older generations were manipulated. I recall from the book only the Ceuşescu cult, ‘the Comrade’ as he appears here, nourished through the songs that praise him, the TV programs that are only about him and so on. All these are described in the calm tone of a man who looks at the world through a child’s eyes, however the innocence of expression subtly masks the hardships, abuses and absurdities that existed then seemingly everywhere.

In the line, where Ionuţ spends every day after school, a self-sustained society is formed. Here friendships and even loves are formed, various discussions are carried out, and the young Ionuţ is there to relate to us everything he sees and hears. These characters around him are however more than simple people; for the intents and purposes of this novel, they are in fact archetypal symbols. Mr. Marin is the shopkeeper, Mr. Costel is the retired man, Mr. Georgescu is the teacher, Mrs. Nuţi and Florica are the working women, and through them we find out about the lives of various social classes. Thus, the shopkeeper (like any worker there) is interested in manual labor, without understanding much of science or art. The retired man is interested only in listening to the radio and relates the difficulty with which he was able to get used to like in the city (for a long time he couldn’t quite understand the concept of an in-door toilet). The Professor, feeling subjugated, writes fables with anti-Communist messages. The two working women are happy that they have a place to work and what groceries or materials they manage to steal from factories they use for commercial purposes. And alongside Ionuţ and the others walks a nameless policeman that represents the state forces that receive bribes from everyone and permit themselves just about anything. Through all these, the novel Coada (The Line) creates an overall portrait of society in the 80’s. Here the electric power in apartments keeps getting cut off, food is scarce, heat during winter is nonexistent. Without groceries in stores people turned to commerce through an exchange of gods stolen from work. And parallel to all the hardships and wants, the narrator presence the fact that the state grants freely to any citizen a house, a job and a gas cylinder, concluding with the absolutely ironic (sarcastic even) phrase „What a good State!”

What’s important however is to stand in line. It is a part of life; a way of life. The morbid irony is that when the old Costel dies, his body is not immediately taken away in the hope that his nephew will manage to come quickly to replace him and thus assure that he did not lose his place in line. And in the end, after a year’s wait, when the ‘silverware’ finally arrives and Ionuţ’s father (who periodically took his place in line) manages to fill the bag with the desired goods, the completed transaction is perceived unanimously as a great victory, the father is a hero, and the fact that Ionuţ remained faithful to the line to the end is the act that changes him out of a child into a man.

2 responses to “„COADA” in Art Act Magazine

  1. Doar o observatie, mai degraba tehnica: traducerea corecta in limba engleza a titlului este „The Queue” si nu”The Line”.

  2. Multumesc! Asa ma gandeam si eu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s