HORIA GÂRBEA despre „COADA”

http://www.sfin.ro/articol_16767/epoca_de_aur_tacamuri_de_pui.html

http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=1246&editie=59

Articol de Horia Gârbea

Premisa romanului cu care Dragoş Voicu debutează în literatură e destul de ofertantă, chiar dacă ideea pluteşte în aer mai demult şi unele încercări similare s-au mai făcut. Căci, pentru ultimii ani ai comunismului în România, definitorie este coada, mai ales cea la alimente. În carte, coada e la tacîmuri de pui, marfă de oarecare faimă nu numai la noi. O piesă a maghiarului Sprio Gyorghi, jucată şi în România, se intitulează „Tacîmuri de pui”. La Dragoş Voicu, coada durează ani, poate chiar un deceniu, este deci o hiperbolă. Membrii familiei se înlocu­iesc unii pe alţii la rînd, în timp ce viaţa merge înainte, paralel cu coada şi în cadrul ei. La coadă personajele se cunosc, chiar se îndrăgostesc, se căsătoresc şi mor. Totul este relatat din perspectiva unui băiat de vîrstă şcolară, fireşte, pionier. Acesta nu a înţeles încă exact caracterul duplicitar al lumii în care trăieşte şi în care se vorbeşte de realizări epocale, bunăstare şi belşug, în timp ce lipsesc flagrant curentul, apa caldă şi alimentele cele mai banale. El abia începe să înţeleagă felul în care se întîmplă toate aceste lucruri absurde şi groteşti, coada fiind un bun prilej de lămurire. Un profesor Georgescu, şi el „codaş”, este autor de literatură şi volumul cuprinde unele pagini ale acestui scriitor „de sertar”, momente care nu prea îşi au locul în naraţiune. La final, povestitorul „prinde” doritele tacîmuri care aduc fericirea familiei lui în acea zi. În epilog aflăm că elevul Petrescu Ionuţ – povestitorul nostru – s-a făcut miliţian, devenit ulterior poliţist, şi a găsit, după Revoluţie, un teanc de dosare cu „povestiri” ale celor de la coadă, care scriau şi ei. Unii despre ceilalţi şi nu literatură.  Singurul dosar cu delaţiuni care nu cuprinde nicio filă este cel al tatălui, de care micul Ionuţ a fost mereu mîndru. Pe parcursul volumului, Dragoş Voicu se complace cu bucurie în rememorarea unor faze atroce sau idilice specifice timpului acţiunii, aşa cum am citit în „Cartea roz a comunismului”, în „Tovarăşe de drum” şi în alte asemenea volume consacrate micii istorii din perioada comunistă. Există, de altfel, şi site-uri internet dedicate „nostalgiilor” de acest fel, pe care se pot vedea poze cu obiecte specifice epocii: ascuţitori şi tenişi chinezeşti, sticle de Ci-co sau Brifcor, ţigări „Naţionale” sau „Bucegi”, inele pentru cravata de pionier şi săpunuri „Cheia”, Dacii Lăstun şi „ligheane de prins bulgarii”, păpuşi de Arad tip Nadia Comăneci şi ciocolate „Pitic”. Cel mai abil în valorificarea în literatură, cu farmec, a memoriei pentru perioada cu pricina este însuşi Mircea Cărtărescu. Romanul lui Dragoş Voicu e sprinţar, inteligent şi lesne de citit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s